![]() |
|
|
|
|
#1 |
|
Member
Data înregistrării: 06-07-2010
Locația: Bucureşti
Postări: 64
|
Cred că au trecut câţiva ani până când m-a prins serialul ăsta. De fapt m-a prins seria Atlantis, pentru că SG-1 o consideram un S.F. slab şi ciudat - însă nu m-am uitat niciodată la un episod întreg, să ştiu exact despre ce e vorba. După ce am văzut câteva episoade din Stargate Atlantis am început să citesc mai mult despre serial şi am aflat cât de avansat era SG-1 şi că totul a început de fapt de la un film de lung metraj care n-a avut nicio treabă cu televiziunea. Aşa m-am uitat la filmul care a dat naştere serialului, după care am trecut la SG-1.
Ca în toate serialele, există episoade proaste. Dar Stargate SG-1 s-a dovedit a fi un S.F. bine făcut, care chiar îţi lăsa frâu liber imaginaţiei şi te surprindea frecvent. De-asta a şi fost o mare dezamăgire anunţul încheierii seriei SG-1. Stargate Atlantis m-a prins pentru că, cel puţin episoadele pe care le-am văzut la început au avut mai mult o tentă mai puţin militară decât SG-1. Asta m-a şi adus în lumea Stargate - amestecul de necunoscut, descoperirea civilizaţiei "antice" şi a noilor lumi. Pentru mine, SG-1 şi SG-A au devenit la fel de frumoase precum a fost Star Trek: The Next Generation la vremea lui. A fost foarte interesant să aflu recent că Farscape i-a avut ca protagonişti pe Ben Browser şi Claudia Black - care au ajuns ulterior în Stargate. Cele două S.F.-uri nu se compară. Farscape mi s-a părut şi mi se pare şi acum pueril prin comparaţie cu complexitatea Star Trek TNG şi Stargate SG-1/SG-A. Evident, m-a dezamăgit şi oprirea Stargate Atlantis după numai 5 sezoane. Părea că Stargate şi-a încheiat socotelile şi nu numai mie mi s-a părut că MGM a făcut o greşeală să nu îl continue. Stargate Universe m-a luat oarecum pe nepregătite. Nu mă aşteptam să apară o nouă serie Stargate şi uite că din toamnă apare sezonul 2. În mare, povestea e interesantă. Atât doar că prima jumătate a sezonului 1 mi s-a părut foarte lentă şi mai degrabă o telenovelă S.F. Nu mai aveam mult până când mă plictiseam de tot şi renunţam la noul Stargate siropos, în care din 2 în 2 episoade mai vedeai scene de sex şi intrigi "ieftine", pentru că se stricase foarte mult din ceea ce a fost franciza asta. Din fericire au dres-o din mers şi se pare că au reuşit să încline ceva mai mult balanţa spre ceea ce m-a atras spre serial de la bun început. Mă deranjează că regizorii apelează la scenele de sex doar ca să ţină o seamă de oameni aproape de ercane, dar sper că vor abandona 99,9% din latura asta, pentru că nu de-asta vrea lumea să vadă S.F.-uri. Sunt arhisuficiente tentele, aluziile şi costumaţiile pentru un astfel de serial. Restul mi se pare de prost gust. Momentan sunt curios cum va ieşi din impas echipajul pământean de pe Destiny şi de se va întâmpla cu membrii alianţiei, că pare-se că şi-au pierdut lidera. De Telford nu pot spune că-mi pare rău... Nici actorul nu îmi place şi nici personajul lui.
|
|
|
|
|
|
#2 |
|
Senior Member
Data înregistrării: 26-01-2009
Postări: 271
|
He he, ce vremuri bune cu SG..si este exact cum ai spus si tu au fost atat de exceptionale incat au reusit sa ma captiveze cel putin la fel de mult ca Star Trek TNG.
universe sincer nu prea imi place mi se pare mai mult un film psihologic. Se vede ca implicarea scenaristilor de la primele serii este minima... |
|
|
|
|
|
#3 |
|
Junior Member
Data înregistrării: 23-08-2010
Postări: 12
|
SG-1 a fost...printre cele mai bune seriale,mai pline si..orice.S-a amestecat foarte bine istoria cu prezentul si SF-ul.Printre preferatele mele.
Atlantis - de aici lucrurile au inceput un pic mai fantezist. Universe - dezamagitor pentru multi,foarte multi.Deabia ultimele episoade au captat atentia.Asteptam in toamna sezonul 3. |
|
|
|
|
|
#4 |
|
Senior Member
Data înregistrării: 26-01-2009
Postări: 271
|
Ce m-a dezamagit la SG1, de fapt singurul lucru care m-a dezamagit a fost finalul serialului, adica totusi pentru unul din cele mai longevive si cele mai vizionate emisiuni de pe planeta puteau si ei inventa un episod wow, la Atlantis a fost ceva mai frumos, mai ales ca lasa loc de o eventuala continuare sau chiar filme de lung metraj cum a fost cazul SG1.
O sa vedem ce va fi este pacat ca in momentul de fata cel putin din cate stiu eu nu mai este nici un serial SF bun care sa ruleze. |
|
|
|
|
|
#5 |
|
Junior Member
Data înregistrării: 23-08-2010
Postări: 12
|
SG-1 s-a incheiat cu "Arca Adevarului" - prin anihilarea armatelor Ori si a Adriei care preluase intreaga putere Ori dupa ce arma lui Merlin si-a facut treaba in galaxia Ori,si "Continuum" care prezinta anihilarea ultimului Lord al Sistelului,Lord Baal,care reuseste sa creeze o masina a timpului si modificarea trecutului era inevitabila,tau`ri fiind principala piedica in dominarea galaxiei.In aceste 2 filme s-au lamurit cele 2 mari probleme din sezoanele SG-1 - goa`uld si mai nou Ori,replicatorii ramanand o problema continua,prezenta si in Atlantis.Ar fi tare sa apara la un moment dat si in Universe.Din cate stiu,va exista si un film asemeni "Continuum" ca o completare a lui "Atlantis",insa nu se stie cand va aparea si daca se va face,insa asa stiam.
Speram ca Stargate Universe sa devina mai captivant in sezonul 3. |
|
Last edited by TheSithLord; 29-08-2010 at 12:55. |
|
|
|
|
|
|
#6 |
|
Member
Data înregistrării: 06-07-2010
Locația: Bucureşti
Postări: 64
|
Deşi Stargate Universe a demarat destul de greoi datorită schimbărilor masive din franşiza Stargate, a început să-mi placă. Şi-acum l-au omorât şi pe ăsta. Sezonul 3 este ultimul şi mi-e greu să cred că vor mai face o serie Stargate. Asta e.
Bye bye Stargate.
|
|
|
|
![]() |
| Thread Tools | Search this Thread |
| Display Modes | |
|
|